Potrivit Departamentului de Sănătate din Ibiza y Formentera (ASEF), deflagraţia s-a produs în jurul orei locale 11.00 în şanţul în care lucrau cei trei bărbaţi. Răniții s-au prezentat singuri la spitalul Can Misses cu arsuri de diferite grade, transmite o publicație locală, citată de News.ro.
Accident de muncă în Spania: Muncitor român, rănit GRAV în urma unei explozii. Inspecția Muncii a demarat o ANCHETĂ
Doi dintre ei au fost internaţi la secţia de traumatologie şi se află în stare stabilă, cu arsuri de gradul I la nivelul capului, feţei şi gâtului. Unul dintre ei este din România şi are 51 de ani, iar celălalt este portughez şi are 45 de ani, potrivit ASEF.
Cel de-al treilea bărbat, în vârstă de 52 de ani şi de naţionalitate algeriană, este cel care se află în stare mai gravă, fiind internat iniţial la secţia de terapie intensivă de la Can Misses, dar după ce a fost stabilizat a fost transferat la unitatea de arşi de la spitalul La Fe din Valencia, cu arsuri de gradul doi pe 45% din suprafaţa corpului, în principal pe faţă, cap şi gât.