După căderea de la înălţime, bărbatul a ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Buzău, decedând câteva ore mai târziu. Din primele informații, decesul ar fi suferit în urma unor fracturi şi hemoragii interne.
Incident grav pe șantierul Drumului Expers Craiova-Pitești: un bărbat de 26 de ani a căzut de pe un pod aflat în lucru
"(...) Un pacient în vârstă de 40 de ani ce prezenta politraumatism prin cădere de la înălţime, aproximativ 5 metri, conştient, cooperant în momentul prezentării. S-au făcut toate investigaţiile necesare, chirurgie generală, ortopedie şi neurochirurgie. După investigaţiile CT s-a constatat că pacientul ar avea un traumatism cranio-cerebral acut închis cu hemoragie, un traumatism de coloană cu fractură, cu hematoame importante şi a avut şi fractură de gambă dreaptă. Ulterior pacientul a decedat, cel mai probabil în urma unui şoc hemoragic", a precizat directorul medical al SJU Buzău, Ştefania Manolescu.
Sfârșit tragic pentru muncitorul vasluian de la drumuri și poduri, lovit de o mașină. A murit la spital. Mai avea 6 luni până la pensie
Accidentul s-a petrecut pe un pod în construcţie de pe lotul 2 cuprins al segmentului Buzău - Ploieşti al autostrăzii A7. La faţa locului au sosit poliţiştii care au început cercetările în cadrul unui dosar penal şi inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă.
"Din primele date bărbatul ar avea 40 de ani şi era din localitatea Scutelnici. Lucra pe Autostrada A7 şi la un moment dat s-ar fi urcat pe o construcţie înaltă, un pod, de unde a căzut. În acest moment se fac cercetări pentru ucidere din culpă şi neluarea şi nerespectarea măsurilor de sănătate şi securitate în muncă", a declarat, pentru Agerpres, agentul de poliţie Tiberiu Tarcoci din cadrul IPJ Buzău.