"Glioblastomul multiform este o tumoare pe creier extrem de agresivă a cărei prognostic este încă limitat. În ciuda aplicării tratamentelor chirurgicale, chimioterapiei şi radioterapiei, doar aproximativ 5% din pacienţii cu glioblastom au supravetuit. Pentru ceilalţi moartea a survenit în medie în termen de aproximativ 15 luni de la dată diagnosticării. Există însă "o cercetare amplă biomedicală care se ocupă cu căutarea de noi medicamente sau tratamente pentru acest tip de cancer", a declarat Luca Colucci-D'Amato, profesor de patologie la Departamentul de Ştiinţă şi Tehnologie de mediu şi farmaceutică biologică la Universitatea Federico II şi coordonator al studiului.
Studiul preclinic a fost publicat în revista ştiinţifică Plus One şi cuprinde o descrie detaliată a modului de activare a substanţei extrase din ruta graveolens şi a capacităţii sale de a distruge celulele canceroase cultivate în vitro.
Ruta graveolens este o plantă din familia Rutaceae care se dezvoltă în zonele cu climat cald, cu puţine precipitaţii tipic pentru zonele din sud-estul Europei. Poate fi întâlnită în câmpii, dar şi la peste 1.000 m altitudine. Plantă este perenă, cu tulpini ramificate, cu o înălţime de 80 de cm. Are flori galbene. Fructul este o capsulă subgloboasa. Întreagă plantă emite un miros plăcut.
Sursa: bzi.ro