Legea vaccinării este foarte importantă, spune ministrul. ”Avem cele mai numeroase cazuri de rujeolă și o discontinuitate în aprovizionarea cu vaccinuri. Nu avem predictibilitate pentru că nu avem lege. Am fost chemată imperativ la o reuniune a miniștrilor țărilor din sud-estul Europei privind vaccinarea. OMS au insistat să merg. Este o reală îngrijorare la nivelul OMS față de ceea ce se întâmplă în România”, a mărturisit Pintea.
Legea va obliga părinții să se informeze, susține ministrul.
”Trebuie să ia o decizie în ceea ce privește copilul lui în cunoștință de cauză. În majoritatea UE e obligatorie. Am rugat-o să vină în Parlament pe directoarea regională a OMS pe Europa. Poate ea va fi mai convingătoare. Obligativitatea trebuie să existe. Că e vorba despre vaccinare, că e despre informare, ea trebuie să existe”, spune Pintea.
Ministrul a dezvăluit că în ceea ce privește cazurile de îmbolnăviri din Prahova există două situații - ca anticorpii din vaccin să nu-și fi făcut efectul, ceea ce, spune ea, este puțin probabil, sau vaccinarea copiilor să se fi făcut ”din pix”, ”ceea ce este foarte grav”.
Despre cazurile recente, al copilului care a murit după ce a fost plimbat între spitale și al mamei care a adus pe lume un copil mort, ministrul spune că uneori modul în care se procedează cu pacienții în anumite cazuri ”este cel putin dezgustător”.
”Mă gândesc la acea mamă care a stat o noapte încercând să mângâie ceva ce nu mai exista. Vreau să schimb mentalități cam la asta m-am referit. Nu spun că vom putea face minuni. Ne e frică să ne asumăm responsabilități. Sunt solicitată să aranjez transferul unuii pacient, pentru că un spital sau altul nu vrea să-l primească, găsim tot felul de motive. Fapte de genul acesta aruncă o pată pe întreg sistemul. Avem foarte multe proceduri. Ne-am obișnuit să le punem în sertar. Controlul lipsește aproape cu desăvârșire. Ajungem la situații de genul acesta. Noi, cei care ar trebui să verificăm, suntem foarte puțini. N-avem uneori timp, n-avem nici răbdare, poate uneori nici nu ne pricepem. Am venit cu lucruri foarte clare în mandat. S-au înmulțit exponențial”, a mai precizat Sorina Pintea.