Hotărârea Tribunalului Capitalei, luată vineri, nu este definitivă şi poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti.
Potrivit DIICOT, Mihnea Columbeanu, în vârstă de 54 de ani, a accesat materiale pornografice cu minori, folosind ID-ul "Mike", apoi le-a pus la dispoziţia utilizatorilor unei reţele informatice, în locuinţa acestuia fiind găsite 12 hard-disk-uri, patru memory-stick-uri şi 1.331 de DVD-uri şi CD-uri cu astfel de materiale.
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Bucureşti l-au reţinut, joi, pe Columbeanu, în vârstă de 54 de ani, din Bucureşti, regizor de film, pentru săvârşirea infracţiunii de pornografie infantilă în formă continuată, a arătat, vineri, DIICOT, într-un comunicat de presă.