"Au fost mai multe discuţii şi în timp ce răspundeam domnul Palada intra peste mine. I-am atras atenţia. În pauza domnul Palada s-a întors peste mine şi mi-a spus să nu-l mai îl fac nesimţit", a povestit Mihai Goţiu la REALITATEA TV, care a precizat că i-ar fi spus lui Palada că va continua să-l numească aşa. "Dacă va continua să nu mă lase să vorbesc voi continua să-i spun că are un comportament nesimţit", a mărturisit senatorul USR.
Mihai Goţiu a analizat după incident şi aşa-zisa jignire pe care i-ar fi adus-o lui Mirel Palada. "Cum să-i zic altfel unui om care mă întrerupe, cum să calific un astfel de comportament. Asta e şi definiţia din DEX",a declarat Goţiu la REALITATEA TV.
Senatorul USR a declarat că după incident a primit zeci de mesaje şi solidaritate. "M-au copleşit. Mi-am adus aminte de ce am intrat în politică pentru a schimba această clasa politică pe care o reprezintă aceşti oameni", a mai spus senatorul USR la REALITATEA TV.
Senatorul USR mai spune că astfel de comportamente ar trebui sancţionate şi că au existat cazuri de violenţă verbală care nu au fost pedepsite. "Transmitem că orice este posibil, că de la violenţa verbală se poate trece la violenţa fizică, că fiecare îşi poate face dreptate cu pumnul", a declarat Goţiu.
Senatorul spune că nu s-a lăsat intimidat niciodată, deşi a mai trecut prin astfel de incidente. "Nici domnul Palada şi nici alţii nu vor reuşi să mă intimideze", a spus Goţiu la REALITATEA TV.