Se iubesc de doi ani şi au o relaţie foarte mediatizată, mai ales că şi sportivul Felix Baumgartner (47 de ani), dar şi iubita lui, Mihaela Rădulescu (47 de ani), jurata de la “Românii au talent” (PRO TV), sunt nelipsiţi de pe reţelele de socializare. Le place să se joace cu poze şi cu declaraţii de amor, care nu rămân niciodată fără ecou. Zilele trecute însă, au făcut-o lată. Fotografia cu Mihaela Rădulescu pe budă, la o cabană din Austria, publicată de Felix pe Instagram cu titlul “shitstorm” (n.r. furtună de rahat), a reuşit să producă mai degrabă o “furtună mediatică”. Jurnaliştii publicaţiei “Stars 24” au consemnat trăsnaia celor doi îndrăgostiţi şi nu au menajat-o pe Mihaela, scrie click.ro.
"Felix Baumgartner nu pare niciodată în pană de idei pentru a provoca o nouă furtună. Fie că o foloseşte pe iubita lui, Mihaela, pe post de masă, fie cu remarcile sale politice, sportivul ştie cum să atragă atenţia. Acum a folosit o fotografie în care îşi arată iubita la toaletă. A scris: "În întâmpinarea furtunii de rahat". Nu a trebuit să aştepte prea mult", scriu jurnaliştii austrieci. Poza cu pricina a fost imortalizată în weekendul 8-9 octombrie, la o cursă de carturi care a avut loc în staţiunea Saalbach, din Austria, şi unde a participat şi Mihaela. Buda nu este una de lux, ci una din lemn, iar fotografia a fost acompaniată şi de un alt mesaj, cu dublu înţeles, în engleză: “Shit happens” (n.r. - se întâmplă). Lăudată de unii pentru această “nebunie” sau pusă la colţ de alţii, diva a explicat, pe Facebook: “Eu aşa trăiesc de când mă ştiu, doar că acum am şi cu cine să fac toate, dar toate ţăcănelile care-mi plac”.