Copilul are numărul 12 imprimat pe frunte și, acest fapt fiind un pic ciudat, medicii n-au ascuns familiei că sunt puțin sunt confuzi cu privire la modul în care s-a format numărul pe fruntea copilului. Cel puțin, spun ei, numărul nu e 13. Asta ar fi fost chiar ghinion, scrie jurnalul.ro.
"Fiica mea a fost prima care a văzut copilul și mi-a spus că este însemnat cu cifra 12. Acest lucru m-a tulburat, pentru că numai Diavolul își însemnează supușii. Dar medicii ne-au spus că e posibil să-i treacă dacă urmăm un tratament pentru piele. Sper să nu fie Diavolul", a declarat pentru presa locală Catherine Jooste, străbunica.