Polițiștii Serviciului de Investigaţii Criminale Bacău au depistat, identificat şi condus la sediul poliţiei a unui bărbat de 34 de ani, din localitate, în posesia căruia a fost identificat un autovehicul, urmărit de autorităţile judiciare din Elveţia din luna octombrie 2022, pentru infracţiunea de furt.
Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de tăinuire, prejudiciul fiind de aproximativ 45.000 de euro. Autoturismul a fost indisponibilizat.
Mașină de 37.000 de euro cu documente false, la Vamă
Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni au depistat la controlul de frontieră un autoturism marca Hyundai Tucson, fabricat în 2023, pentru care au fost prezentate documente false de înmatriculare.
„Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea certificatului de înmatriculare cu însemnele autorităţilor suedeze, precum şi cu privire la situaţia juridică a autoturismului, colegii noștri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că certificatul de înmatriculare prezentat la control nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unui document autentic, fiind fals”, a transmis Poliția de Frontieră.
În consecinţă, poliţiştii de frontieră au efectuat verificări suplimentare şi au constatat că autoturismul figurează înmatriculat în România, cu numere de leasing, fiind proprietatea unei societăţi de profil din Bucureşti.
Cu privire la aspectele constatate, bărbatul a declarat că a achiziționat autoturismul de la un cetăţean, de pe un site de vânzări auto, şi a plătit suma de 31.110 euro pentru autoturism, fără a avea cunoştinţă că nu aparţine vânzătorului.
Poliţiştii de frontieră efectuează „cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunilor de fals material, uz de fals, conducerea unui autovehicul cu numere false de înmatriculare şi tăinuire, iar autoturismul, în valoare de 183.000 de lei, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor”.