În luna decembrie, pacienţii bolnavi de cancer nu şi-au putut face tratamentele cu citostatice pentru că în spital nu erau antibiotice, ser fiziologic, leucoplast şi comprese.
"Îţi dă bolnavul listă cu medicamente care trebuie, care nu are spitalul. Te duci frumos cu listuţa, cauţi medicamente ori pe la cadrele medicale din spital, ori te duci dacă ai vreo cunoştinţă la o farmacie, vii înapoi cu medicamentele", a spus ruda unui pacient.
Preşedintele Casei de Asigurări de Sănătate a municipiului Bucureşti spunea la acea vreme că de vină pentru această situaţie era managementul defectuos. Ancheta efectuată de Ministerul Sănătăţii a arătat că aprovizionarea cu branule, seringi şi comprese s-a făcut cu întreruperi. În plus, aparatele de radioterapie zăceau nefolosite în institut, în timp ce pacienţii erau trimişi să-şi facă tratamentele în clinici private.
Imediat după izbucnirea scandalului, ministerul Sănătăţii promitea că va ţine sub observaţie activitatea institutului. Dar, la începutul lunii mai, ministrul Sănătăţii constata aceleaşi probleme, în timpul unui control neanunţat.