Documentarul „Martorul 248”, difuzat în premieră națională pe DIGI LIFE, în data de 6 decembrie 2018, la ora 21:00, prezintă cauzele și contextul social al acestui fenomen, cu scopul de a crește conștientizarea publică în ce privește nerespectarea dreptului legal la educație.
Filmul este precedat de o dezbatere de 30 de minute, în care specialiști în domeniu vor discuta despre obstacolele sociale care transformă bunele intenții în eșecuri legislative. La dezbatere vor participa Dinu Constantin, primarul comunei Gura Șutii (prin telefon), sociologul Codrin Scutaru, Alina Seghedi, cofondator Reality Check și Simona Bobea, manager județean Asociația Ovidiu Ro.
În urmă cu doi ani, Asociația OvidiuRo, inițiatoarea proiectului “Fiecare copil în grădiniță”, anunța adoptarea Hotărârii de Guvern pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 248/2015. Legea încurajează prezența la grădiniță a copiilor, prin acordarea unui tichet social pentru grădiniță, în valoare de 50 de lei lunar. Stimulentul se acordă familiilor cu venituri lunare mai mici de 284 de lei per membru de familie și este condiționat de prezența zilnică la grădiniță a celor mici.
În practică, însă, deși au dreptul la educație, mii de copii români nu beneficiază de ea. Rămân acasă, acolo unde șansele lor de a-și atinge adevăratul potențial sunt aproape nule.
„Oferim și noi tichete sociale, venim în sprijinul UAT-urilor, primăriilor, copiilor care nu au reprezentant legal lângă ei și aceste tichete, ale acestor copii, le acoperim noi, Asociația OvidiuRo – tichetul social. Părinții nu dau importanță educației, pentru că nici ei la rândul lor nu au mers la școală. Iar problema este alta, nu vorbim că Statul nu a reușit să îi aducă, legea nu s-a implementat în toată România și nu se implementează exact cum trebuie. Din vina... neinformării. La nivel de instituție”, explică Simona Bobea, reprezentant Asociația OvidiuRO.
Integrarea copiilor nevoiași în program, se poate face într-adevăr dacă există bunăvoință. Dacă instituțiile lucrează având ca principal interes viitorul acestor copii. Pentru că atunci când vorbim despre destinul copiilor, vorbim despre viitorul țării și despre adulții de peste 20 de ani.
„Consider că grădinița este o bază pentru dezvoltarea copilului și a omului în societate, în general. Își dezvoltă abilitățile de socializare, își pune bazele dezvoltării limbajului, face cunoștință cu mediul înconjurător. Este momentul în care ei își fac prieteni. În familie, vă dați seama, acest lucru n-ar fi posibil. Unui copil care nu a trecut prin grădiniță îi este mult mai greu să facă fața rigorilor școlii. Un copil care nu a frecventat grădinița poate abandona școala sau se poate adapta mult mai greu”, este de părere Roxana Ciocoiu, învățătoare la Școala Gimnazială Iancului, din București.
Trailer oficial: https://www.youtube.com/watch?v=M5XN3z8C7_E
„MARTORUL 248 – EDUCAȚIA PREȘCOLARĂ” face parte dintr-o serie de opt documentare care abordează teme sensibile ale societății românești și care vor fi difuzate în curând pe Digi Life. Filmul documentar este o producție Oblique Media Film și Atic Pictures, regizat de Cristina Dobrițoiu și Titi Rădoaie, avându-i producători pe Adela Vrînceanu Celebidachi, Titi Rădoaie, Dan Iancău și Cristina Dobrițoiu. Filmul a fost realizat cu sprijinul OMD, Publicis Groupe, Chio, Jysk, Hervis Sport, Agricola, Noriel.