Mariana Miclăuş va fi, începând de marţi, noul director general provizoriu al Metrorex, după expirarea contractului de mandat al actualului director, Marin Aldea.
Miclăuş a condus, în cadrul Metrorex, Serviciul Managementul Finanţărilor Externe, având o experienţă de peste 30 de ani în cadrul societăţii.
"Astăzi, 11 noiembrie 2019, Consiliul de Administraţie al Metrorex a luat act de expirarea contractului de mandat de director general provizoriu al domnului Marin Aldea. În conformitate cu prevederile OUG nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, aprobată prin Legea nr. 111/2016, în aceeaşi şedinţă, Consiliul de Administraţie a mandatat-o pe doamna Mariana Miclăuş să îndeplinească atribuţiile de director general provizoriu, începând cu data de 12.11.2019", se arată într-un comunicat al Metrorex.
"Menţionăm că de la înfiinţarea Metrorex, este pentru prima dată când poziţia de director general este ocupată de către o doamnă", precizează compania.
Marin Aldea a preluat mandatul de director general interimar al Metrorex, începând din 3 iulie 2019, dar a mai fost director general în perioada decembrie 2015 - noiembrie 2017, selectat şi numit în conformitate cu OUG 109/2011, privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice.