"Explicaţia pentru abaterile lor este paranoia, ameninţarea constantă pe care o văd şi dorinţa lor de a proteja ceva cu orice preţ. Dar uită de faptul că popoarele lor doresc şi deschidere, întrucât sunt conectate la restul lumii. Dacă încercăm să îi respingem la nivel european şi să le spunem că acţionează în conformitate cu valorile lor, încălcându-le pe ale noastre, îi vom pierde. Rolul Franţei în acest sens este păstrarea valorilor şi căutarea unui mod de unificare politică la nivelul Europei", a spus Macron într-un interviu pentru BBC.
Preşedintele Franţei consideră că deschiderea Muzeului Luvru din Abu Dhabi este un simbol pentru toleranţă şi diversitate în regiune.
"Suntem în epicentrul unei serii de conflicte şi lupte în lumea musulmană. Din punctul meu de vedere, este foarte important să-i susţinem pe cei care apără un Islam deschis. La nivel european, avem nevoie de un plan colectiv, de un scop comun, de imaginaţie comună. Asta a fost forţa Stat Islamic - o promisiune a morţii. Şi cred că una dintre problemele societăţii occidentale în ultimul deceniu a fost abandonarea imaginaţiei, a ambiţiei şi a viziunii. Nimeni nu este impresionat de piaţa unică, de piaţa financiară, de reformele privind forţa de muncă sau de perspectiva bugetară. [Oamenii] sunt motivaţi de un plan important, de o poveste", a mai spus Macron.