„Domnul Puigdemont trebuie să se supună acţiunii justiţiei, exact ca orice alt cetăţean'', a comunicat biroul premierului spaniol Pedro Sanchez într-un comunicat, potrivit agerpres.ro.
Spania îl acuză pe fostul lider regional catalan Puigdemont de răzvrătire, susţinând că a contribuit la organizarea unui referendum de independenţă în 2017, care a fost declarat ilegal de instanţele spaniole.
Grupurile separatiste din Barcelona au declarat că vor manifesta vineri dimineaţă pentru a protesta împotriva arestării lui Puigdemont
Puidgemont este în exil în Belgia din 2017 după tentativa de secesiune a Cataloniei, prin organizarea referendumului pentru independența regiunii. Referendumul din octombrie 2017 a provocat cea mai mare criză politică din Spania din ultimele decenii şi a fost urmat de o declaraţie unilaterală de independenţă a parlamentului catalan. A urmat intervenția guvernului central de la Madrid și impunerea unei conduceri a Catalaniei, iar lideri iseparatiști au fost arestați. puidgemont a fugit din țară pentru a evita condamnarea. În 9 martie 2021, Parlamentul European i-a ridicat imunitatea lui Puigdemont, acesta fiind ales eurodeputat în 2019.
Liderul catalan a fost reţinut de poliţia de frontieră italiană pe aeroportul din Alghero, la sosirea pe insula Sardinia, joi seara. El urmează să fie adus în faţa unui tribunal italian vineri dimineaţă, deşi nu este clar dacă judecătorul se va pronunţa cu privire la extrădarea sa, a relatat agenţia italiană de presă ANSA.
''Credem că autorităţile judiciare îl vor elibera pe Puigdemont. Este a patra oară când se întâmplă acest lucru'', a declarat vineri avocatul său, Gonzalo Boyer, la postul de radio Cadena Ser.
Potrivit biroului său, Puigdemont a călătorit de la Bruxelles la Alghero pentru a participa la expoziţia internaţională Adifolk şi pentru a se întâlni cu preşedintele regional al Sardiniei şi cu ombudsmanul. El a făcut obiectul unui mandat european de arestare emis de Spania, care cere extrădarea sa pentru rolul său în referendumul de independenţă.