Printre prezențele notabile în cadrul acestui eveniment se numără președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, președinții de partide din familia popularilor europeni, dar și comisarii care fac parte din PPE. 13 șefi de stat și de guvern și peste 2000 de delegați vor sosi la București pentru cel mai important eveniment politic dinaintea alegerilor europarlamentare.
PPE este cel mai mare partid politic de la nivelul Parlamentului European, iar PNL se numără printre membrii influenți ai acestei formațiuni, deținând funcția de vicepreședinte prin europarlamentarul Siegfried Mureșan.
De altfel, PPE a fost de-a lungul timpului cel mai important susținător al României la nivelul Parlamentului European. Este de ajuns să amintim faptul că PPE a avut un rol-cheie în negocierea și alocarea pentru România a 28,5 miliarde de euro prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Totodată, popularii europeni s-au opus ferm măsurilor care ar fi lovit în fermierii din România și Europa. La insistențele acestora, au fost eliminate prevederile care au stat la baza protestelor fermierilor din această iarnă, respectiv obligația de a lăsa 10% din terenul agricol nelucrat și reducerea nerealistă a pesticidelor.
De asemenea, grupul PPE s-a numărat printre apărătorii consecvenți ai statului de drept, luând poziție față de derapajele anti-democratice ale unor țări UE, cum au fost, de exemplu, cele din guvernările patronate de Liviu Dragnea.
Nu trebuie omis nici sprijinul PPE pentru Republica Moldova. La inițiativa europarlamentarului PNL și vicepreședintelui PPE, Republica Moldova a primit, mai întâi statutul de stat candidat, iar mai apoi, acceptul de a începe negocierile de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
Privită din această perspectivă, organizarea la București a Congresului PPE este nu doar o recunoaștere a influenței PNL în cadrul acestui grup, dar și o uriașă oportunitate pentru România de a-și promova interesele de țară, așa cum au afirmat mai mulți lideri liberali.