Incidentul s-a petrecut în weekend, la o nuntă cu sute de invitați din Iași. Din cauza unei neînțelegeri legate de programul artistic, Laura Lavric l-ar fi pălmuit pe un tânăr muzicant local, în fața a numeroși martori.
„La data de 23 iulie a.c., Poliția Orașului Hârlău a fost sesizată de către un tânăr, în vârstă de 24 ani, despre faptul că în seara zilei de 20 iulie a.c., în timp ce presta un program artististic la un eveniment pe raza orașului Hârlău, ar fi fost agresat fizic, de o femeie. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe. Cercetările continuă în vederea stabilirii cu exactitate a întregii situații de fapt, urmând a fi dispuse măsuri legale”, a transmis IPJ Iași.
Iulian Cosmin M. susține că a fost agresat de Laura Lavric în timpul interpretării sale artistice la o nuntă. Artista l-ar fi lovit peste față și l-a insultat, numindu-l nesimțit, potrivit BZI.
Laura Lavric a negat agresiunea fizică, explicând că l-a mustrat pentru comportamentul său necuviincios și lipsa de respect față de statutul ei de artistă cunoscută.