"Numărul dosarelor înregistrate la DNA este în creștere. Doar în primele trei luni ale anului 2015 am înregistrat peste 1.500 de dosare noi. Deci la cele 5.300 de dosare pe care le aveam la începutul lunii ianuarie s-au mai adăugat 1.500. Avem un stoc de aproape 7.000 de dosare, la care lucrează 86 de procurori. Tot ceea ce se vede că face DNA se face cu 86 de procurori, ajutați în activitate cam de 190 de polițiști. Prin urmare, nu este adevărat că suntem mii de oameni în DNA. Sunt doar 86 de procurori și 190 de polițiști", a declarat Kovesi.
"Sunt convinsă că nu se va termina prea curând. Cred că există două cauze care determină o explozie, dacă vreți, a volumului de activitate în DNA. Una dintre ele este creșterea încrederii în această structură pentru că sunt foarte mulți cetățeni care vin și depun sesizări penale la noi. Numărul persoanelor care depun sesizări s-a majorat cu peste 75% față de anul anterior. În al doilea rând, avem și foarte multe sesizări care vin de la alte instituții publice. Sunt convinsă că volumul dosarelor se va menţine și în acest an la un nivel destul de ridicat", a mai spus Kovesi.
Ponta nu are calitatea de suspect sau inculpat în niciun dosar DNA
Șefa DNA a mai spus că premierul Ponta nu are în prezent calitatea de suspect sau inculpat în niciun dosar DNA.
Ea a menționat că Ponta nu are calitate nici în dosarul privind OUG prin care un vicepreședinte al ASF a fost înlăturat din funcție și în care ar fi trebuit anchetat și fostul ministru de Finanțe, Daniel Chițoiu.
"Dosarul a fost finalizat prin trimiterea în judecată a lui Dan Rușanu, premierul nu are calitate în acest dosar. Cât despre domnul Chițoiu nu am primit aviz de începere a urmăririi penale din partea Parlamentului, motiv pentru care nu am putut să investigăm acea parte din dosar. Nu am putut să facem nicio investigație cu privire la acea infracțiune pentru care îl suspectam. Nu am putut să îi luăm nici măcar declarații. Acea parte a anchetei este închisă din cauza Parlamentului", a explicat șefa DNA.
Potrivit acesteia, Victor Ponta nu are nicio calitate nici în dosarul lui Adrian Duicu.
"Dosarul este finalizat prin trimiterea în judecată, se judecă la Curtea de Apel București. Nici în acest dosar, premierul Victor Ponta nu are nicio calitate. Din probele administrate în cauză nu a rezultat că ar fi avut vreo implicare în faptele comise de domnul Duicu. Aici noi vorbim de probe și de ce putem dovedi. Nu ne putem baza învinuirile pe prezumții sau percepții", a spus Kovesi.
"Cătușele nu au fost inventate de DNA"
Kovesi a mai declarat că modul în care se face încătușarea unei persoane este stabilit prin regulamente polițienești.
"Cătușele nu au fost inventate în 2015 și nu au fost inventate de DNA. Încătușarea persoanelor nu este o activitate care ține de procuratură. Noi suntem procurori. Nu noi decidem acest lucru. Modul în care se face încătușarea unei persoane este stabilit prin regulamente și ordine ale ministrului de Interne, ale șefului Poliției Române, sunt regulamente polițienești pe care polițiștii noștri din DNA le respectă și le aplică. Eu pot să răspund pentru ce se întâmplă în interiorul instituției", a declarat, într-un interviu pentru România Liberă, șefa DNA.