Dosarul penal întocmit împotriva actorului american a suferit o puternică lovitură de săptămânile trecute, după ce acuzatorul din acel caz a decis să nu mai depună mărturie în instanţă de teama de a nu se autoincrimina.
Kevin Spacey, în vârstă de 59 de ani, a cărui carieră a fost grav afectată de primele acuzaţii de agresiune sexuală formulate împotriva sa în noiembrie 2017, a scăpat de punerea sub acuzare din motive procedurale.
Protagonistul serialului "House of Cards" şi al filmului "American Beauty" a fost acuzat că a pipăit, în iulie 2016, penisul unui tânăr bărbat de 18 ani, angajat al unui bar, după ce i-ar fi oferit alcool.
Punerea starului sub acuzare pentru atentat la pudoare şi agresiune, în această speţă, a avut loc la sfârşitul anului 2018, după ce mai multe alte acuzaţii vizând agresiuni sexuale comise asupra unor bărbaţi tineri au apărut în spaţiul public în siajul mişcării #MeToo.
Niciuna dintre celelalte acuzaţii, atât în Statele Unite, cât şi în Marea Britanie, nu a dus deocamdată la deschiderea unui dosar penal.
În dosarul din Massachusetts, telefonul mobil al acuzatorului a avut un rol crucial: acuzatorul l-a utilizat pentru a filma agresiunea prezumtivă, pe care a comentat-o apoi prin SMS cu iubita lui din acea perioadă şi cu un grup de prieteni.
Or, acel telefon, pe care avocaţii apărării doreau să aibă posibilitatea de a îl examina, a dispărut, au confirmat luni tânărul şi părinţii lui, cu toţii chemaţi să depună mărturie în cadrul audierii.
Un poliţist a afirmat că a predat familiei acel telefon după ce a extras toate datele necesare din el, însă a recunoscut că nu a cerut o confirmare scrisă în urma predării. Familia acuzatorului afirmă că nu a reintrat niciodată în posesia telefonului.
Anchetat de poliţişti şi invitat să spună ce a făcut cu telefonul şi cu acele mesaje, tânărul le-a dat asigurări spunând că nu a şters nimic din conţinuturile prezumtiv compromiţătoare.
Dar, avertizat că orice modificare adusă conţinuturilor din telefon ar putea să atragă cercetări judiciare împotriva lui, tânărul a invocat al cincilea amendament din Constituţia americană, ce permite unui martor să păstreze tăcerea pentru a nu risca să se autoincrimineze.
Mama tânărului, o prezentatoare TV cunoscută în regiunea oraşului Boston, Heather Unruh, a recunoscut la bară că a şters anumite imagini potenţial stânjenitoare din telefon, înainte de a îl preda poliţiştilor.
Ea a asigurat instanţa că nu a şters însă nimic care să fi fost asociat presupusei agresiuni.
Însă avocatul lui Kevin Spacey, Alan Jackson a insinuat că SMS-urile în care tânărul bărbat - un admirator al actorului Kevin Spacey - ar fi lăsat să se înţeleagă că a consimţit la acele atingeri intime au fost şterse.
Judecătorul nu a luat o hotărâre luni, însă apărarea a anunţat că urmează să ceară foarte repede renunţarea la cercetarea penală din acest caz.
"Tot dosarul este compromis", a afirmat avocatul Alan Jackson.
Procurorul de caz nu a exclus posibilitatea renunţării la proces, însă a cerut judecătorul un interval de o săptămână pentru a lua o decizie.