Zâmbitor, îmbrăcat în echipament de schi negru cu roșu, președintele s-a pozat cu turiștii și de această dată. Aceștia au postat imaginea pe Facebook, alături de mesajul "Undeva în pădure".
Sâmbătă, la Reşiţa, Liviu Dragnea l-a atacat grav pe Iohannis.
"Domnul Iohannis... eu vă rog să-l aplaudaţi... nu-mi iese. Ce a făcut Iohannis 4 ani? Este o întrebare atât de simplă. Ce a făcut acest om? Să ne spună. Eu n-am găsit un gest care să fi ajutat România. Dar am văzut că e deasupra legii, sunt documente cu case mătrăşite. Zeci de dosare închise de acelaşi om. A blocat acest Guvern de câte ori a putut. Ce suflet să ai, să blochezi alocaţiile mărite de la 1 Martie pentru 4 milioane de copii. De ce? Pentru că este rău. Nu mai vreau scandal. Pentru acest om să nu mai prindă un mandat de preşedinte, acesta este un obiectiv al nostru. Să ştiţi că nu vorbeşte România de bine în afară", a spus Dragnea.