"Mă aflam în autobuz, cu copiii mei, pe care îi duceam la școală. La un moment dat, un puști s-a uitat la mine și a zis cu voce tare: are un bebeluș în burtă? A fost îngrozitor", a declarat Lizzi Crawford.
Mamă a șase copii, s-a ambiționat şi a reuşit să renunţe la dietele sale bazate pe celebrii "burgers", pizza și kebap. Astfel, a început să gătească mâncare mult mai sănătoasă și început să participe la ore de fitness și să ia cursuri de autoapărare, reușind să dea jos povara kilogramelor în plus, ajungând la greutatea de 76 de kilograme.
"Să fiu sinceră, mâncam și beam mult. Pizza, kebap (luam chiar și la pachet), combinate cu alcool (vin) și băuturi acidulate ( Dr. Pepper). Știam că trebuia să fac ceva cu greutatea mea, pentru binele copiilor mei", a recunoscut ea.
Într-un mod uluitor, Lizzi Crawford a reușit să își atingă obiectivul, deși ar fi putut să renunțe, după ce a fost diagnosticată, în Octombrie 2012, cu cancer cervical. Astfel, după ce a reușit să învingă boala, făcând histerectomie și urmând un tratament împotriva cancerului, a câștigat și propria bătălie dusă cu kilogramele care îi dădeau bătăi de cap.
"Am început să construiesc relații cu colegii de la sală. Fetele mă încurajau să mănânc mai sănătos. Câțiva dintre cei mai buni prieteni mi i-am construit aici. Pot să fac mult mai multe activități acum. Pot să merg în mai multe locuri, decât o făceam înainte, și să petrec mai mult timp cu copiii mei. Mai mult decât atât, pot să duc la îndeplinire mult mai ușor sarcini simple, precum urcatul și coborâtul scărilor. M-a ajutat din punct de vedere mental, pentru că eram din ce în ce mai depresivă când aveam acele kilograme în plus. Pierderea în greutate m-a ajutat și la locul de muncă", a mai povestit Lizzi Crawford.