"Majestatea Sa e ceva mai bine. Când e vorba de un astfel de diagnostic e bine să fii precaut, să nu exagerăm cu optimismul. Suntem fericiţi că la o vârstă atât de avansată şi cu un diagnostic atât de grav, un astfel de miracol se poate întâmpla să se simte mai bine. E ceva ce probabil Dumnezeu îi dă pentru sărbătoarea care se apropie şi care îi e dedicată", a afirmat Principele Radu, scrie Mediafax.
Grav bolnav, Regele Mihai a decis să se retragă în urmă cu două luni din viaţa publică. Regele Mihai a fost diagnosticat cu leucemie în stadiu foarte avansat, cu metastaze, şi a fost supus unei intervenţii chirurgicale. Informaţia a venit de la avocatul Casei regale care a transmis o înregistrare video în care a comunicat că Majestatea Sa se află într-o stare gravă de sănătate monarhul având şi cancer de piele.
Majestatea Sa Regele Mihai I al României a decis să se retragă din viaţa publică, în favoarea Principesei Moştenitoare Margareta a României.
În fiecare an, pe 10 mai este ziua regalităţii, fosta zi naţională a României, ziua dinastiei în care a avut loc intrarea în Bucureşti a principelui Carol I.