Potrivit ANM, joi și în noaptea de joi spre vineri, 14/15 aprilie, în cea mai mare parte a țării, vor fi intervale de timp în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată. Se vor semnala averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului și condiții de grindină.
Ploile vor avea și caracter torențial, iar cantitățile de apă vor depăși local 15...20 l/mp și izolat, mai ales în zonele montane și deluroase, 40...50 l/mp.
Vineri, 15 aprilie, ploile se vor restrânge treptat către estul țării și izolat se vor mai depăși 20 l/mp.
La munte, trecător, vor fi precipitații mixte. Vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor. În centru, sud și est se vor depăși, local, viteze de 50...60 km/h, iar pe crestele montane vor fi rafale de peste 90 km/h.