La fața locului au intervenit patru echipaje de pompieri, cu trei autospeciale de lucru cu apă și spumă, o ambulantă SMURD și o motopompă.
La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifestă la o casă și la mai multe anexe, cu pericol de propagare la locuințele din imediată apropiere.
Militarii au reușit să localizeze incendiul în aproximativ 10 minute, lichidarea acestuia realizându-se după aproape cinci ore, intervenția fiind ingreunată de cantitatea mare de materiale ușor inflamabile, de fumul dens și de lipsa surselor de apă.
Nicio persoană nu a fost rănită, dar valoarea bunurilor distruse a fost estimată la sumă de 40.000 de lei, iar cea a bunurilor salvate, reprezentând locuințele aflate în imediată vecinătate, la peste 60.000 de lei.
Din primele cercetări efectuate la fața locului pentru stabilirea cauzei probabile de incendiu, a reieșit că evenimentul s-a produs de la un scurtcircuit la instalația electrică a casei de locuit.