”Incendiu izbucnit în interiorul unei hale a unui operator economic, în incinta Zonei Industriale a municipiului Arad. Intervin pompierii militari ai Detaşamentului Arad cu două autospeciale de stingere, o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de intervenţie şi salvare la înălţimi, o autospecială de primă intervenţie şi comandă şi o ambulanţă SMURD”, transmite ISU Arad.
Potrivit sursei citate, incendiul se manifestă în interiorul halei, la nivelul unei staţii de vospsire, fără pericol de propagare.
”Pompierii militari arădeni acţionează pentru lichidarea incendiului. Din primele informaţii, nu sunt înregistrate victime”, au mai transmis pompierii.
Aceştia au precizat că personalul societăţii comerciale s-a autoevacuat în condiţii de siguranţă.