Focul a cuprins acoperișul a două case pe o suprafață de 200 mp.
Purtătorul de cuvânt al ISU București a precizat că există riscul extinderii flăcărilor și la imobilele învecinate.
La fața locului au fost trimise șase autospeciale de stingere, potrivit agerpres.ro.