UPDATE 21.30: Incendiul, care a fost unul dintre cele mai grave din acest an din Bucureşti, a fost stins. Totuşi, pompierii au rămas la faţa locului pentru a se asigura că nu există noi focare.
Zeci de apartamente au fost evacuate, iar mansarda unui bloc de locuinţe cu şase etaje arde de câteva zeci de minute, pe bulevardul Theodor Pallady, potrivit digi24.ro.
Pompierii încearcă să localizeze flăcările, pentru a preveni extinderea daunelor materiale. O femeie primeşte îngrijiri medicale, după ce a suferit un atac de panică.
Blocul se află în apropierea unui centru comercial. Hidranții din zonă nu funcționează.