Un medic de la spitalul din Corabia este acuzat că a bandajat mâna unei fetițe de 4 ani peste tricou.
Totul s-a aflat după ce tatăl copilei a postat o fotografie cu fetița bandajată pe o rețea de socializare.
Fetița a fost bandajată de către un medic ortoped de la Spitalul din Corabia iar tatăl acesteia susține că medicul nu a știu cum să pună corect acest bandaj, micuța acuzând dureri și disconfort. Copilul a ajuns într-un final la spitalul din Slatina, unde i s-a pus alt bandaj care, conform părinților, nu o deranjează și îi ține mâna imobilizată corespunzător.
Conducerea unității medicale se apără și spune că bandajul la copiii mici nu se pune direct pe piele. Tocmai din acest motiv medicul de gardă a recurs provizoriu la această metodă ajutătoare până când fetița urma să fie consultată de un medic ortoped.