Anunţul a fost făcut marţi, de INML, după ce în mass media au apărut informaţii potrivit cărora rudelor unor victime ale incendiului le-ar fi fost ceruţi bani la institut, scrie Mediafax.ro.
Potrivit INML, toate taxele aferente serviciilor medico-legale de îmbălsămare şi cosmetizare pentru toate victimele accidentului de la clubul Colectiv au fost suspendate.
Reprezentanţii instituţiei precizează că aceasta nu desfăşoară activităţi funerare şi nu prestează servicii funerare, precum vânzările de produse funerare, sicrie etc.
"În aceste zile tulburate de nefericire, în Institutul Naţional de medicină Legală 'Mina Minovici' Bucuresti, medici legi;ti, asistenţi, infirmieri, personal auxiliar şi-au manifestat cu devotament activitatea la locul de muncă în expresie a solidarităţii, dar şi a datoriei umanitare şi profesionale. Conducerea instituţiei a demarat o cercetare şi o analiză a activităţii desfăşurate în această perioadă, urmând ca rezultatele ei să fie comunicate public, a mai spus directorul medical al INML, Cristian Curcă.