Atenţie pe autostrada A3 Bucureşti - Ploieşti! Plouă torenţial, iar la kilometrul 56 s-a acumulat apă pe benzile numărul 2, în ambele sensuri, existând risc de acvaplanare. Preventiv, în zonă acţionează un echipaj de poliţie, care adreseasă conducătorilor auto semnale de reducere a vitezei.
În judeţul Olt, se circulă îngreunat pe DN54 , pe porţiunea kilometrică3+150-3+180 de metri, la ieşirea din Caracal către Corabia, din cauza apei acumulate pe carosabil în urma ploii, aceasta măsurând între 3 şi 10 centimetri. Pe acelaşi drum naţional, în zona kilometrului 12+400, în apropiere de Vlădila, apa măsoară circa 5 centimetri. De asemenea, pe DN64 , la kilometrul 2, la ieşirea dinCaracal către Dobrosloveni, apa acumulată pe carosabil măsoară aproximativ 2 centimetri pe una dintre benzile de circulaţie, pe o distanţă de 50 de metri.
În judeţul Constanţa, inclusiv pe autostrăzile A2 şi A4 , se circulă în condiţii de ceaţă, vizibilitatea fiind de aproximativ 100-150 de metri.
Având în vedere că Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare cu cod galben referitoare la precipitaţii sub formă de ploaie, burniţă, lapoviţă şi ninsoare, valabilă până mâine la ora 10:00, le recomandăm conducătorilor auto săruleze cu viteză adaptată şi să nu pornească la drum dacă nu au autovehiculele echipate cu anvelope de iarnă. De asemenea, trebuie ţinut cont de faptul că ploaia îndepărtează materialul antiderapant, existând risc de formare a poleiului, potrivit radiomures.ro.