"Pe agenda de lucru de astăzi (miercuri-n.r.) a Guvernului avem încetări de activităţi ale unor prefecţi şi numiri de prefecţi", a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu
Potrivit acestuia, Executivul a aprobat hotărâri de încetare a exercitării cu caracter temporar prin detaşare a funcţiei publice de prefect pentru Nina Carmen Crişu (Giurgiu), Sorin Adrian Vasilescu (Hunedoara), Dumitru Nicu Cornoiu(Vâlcea) şi Nicuşor Havici (Vrancea).
Totodată, prin aplicarea mobilităţii în cazul înalţilor funcţionari publici, Zorinel Niculcea a fost numit prefect al judeţului Giurgiu, Radu Renga, prefect de Vâlcea, iar Sorin-Ionel-Florin Hornea a fost numit cu caracter temporar prefect de Vrancea.
Dan Suciu a mai anunţat că în judeţele Alba, Argeş, Botoşani şi Sălaj au fost numiţi noi subprefecţi.
Sursa: mediafax.ro