Ingredientele folosite sunt: două kilograme de carne de mistreț tăiată cuburi, un kilogram de carne afumată de mistreț, un kilogram de fasole roșie ținută în apă de cu seară, un kilogram de morcovi, unu-două kilograme de ceapă, vreo șase ardei grași de diferite culori, o căpățână de usturoi și două-trei kilograme de roșii decojite. Ca și condimente, se folosesc sare, piper, boia roșie atât dulce, cât și iute și o lingură de chimen măcinat.
Ceapa și morcovii se călesc în untură de porc, apoi se adaugă carnea de mistreț. După trei-patru minute, se pun roșiile, urmate de ardei, condimente și apă — de preferință apă de izvor. Se lasă la fiert până când carnea dă semne că vrea să părăsească osul și se adaugă fasolea roșie și carnea afumată, usturoiul și puțin cimbrișor sălbatic.
Gulașul se servește în pâini rotunde, care, cu zece minute înainte ca mâncarea să fie gata, sunt băgate la cuptor pentru a se întări puțin.
"Câtă vreme ceaunul împrăștie aburii mâncării, ortacii vor tăia partea superioară a pâinicilor, dar nu de tot, scoțând miezul pentru a face loc fierturii. Ortacul care împarte va avea grijă întâi să așeze în căușul pâinii bucăți de carne și pe urmă va turna fiertura în acoperire", explică Marius Kovacs.