Frăția pensionarilor speciali - lovitură din străinătate. Cine sunt "părinții" pensiilor speciale și cum s-a adâncit scurgerea din banii românilor

Victor Ciorbea - imagine de arhivă
Victor Ciorbea - imagine de arhivă

Aleșii poporului vor să reformeze și să taie din pensiile speciale în câteva luni. Măsurile vin la insistențele instituțiilor europene, după ce, timp de 20 de ani, le-au umflat constant. Majoritatea politicienilor care s-au perindat prin Parlament au avut grijă să pluseze în veniturile specialilor. Inclusiv în cele proprii. Așa au ajuns pensiile speciale ale parlamentarilor la aproape 5 mii de lei pe lună. Magistrații câștigă cel mai mult - în medie, peste 20 de mii de lei pe lună. Aceste venituri au fost introduse înainte de anii 2000, de Guvernul condus de Victor Ciorbea.