Potrivit unui comunicat al DNA, în perioada 10 noiembrie 2011 — 9 octombrie 2012, Viorel Popescu nu a îndeplinit unele acte ce intrau în atribuțiile sale de serviciu și a efectuat în mod defectuos activități specifice funcției, cauzând un prejudiciu de 3.657.576 lei (aproximativ 820.000 euro) în dauna RATB, sumă care a reprezentat foloase materiale necuvenite pentru firma privată SC Urbconnet SRL, scrie Agerpres.ro.
Astfel, la data de 13 martie 2012, între RATB și Urbconnet SRL, care nu avea drept de asistență juridică și reprezentare în instanță, a fost încheiat un contract de prestări servicii juridice.
Din conținutul contractului rezultă că RATB, prin Viorel Popescu, a împuternicit firma respectivă în vederea recuperării tuturor creanțelor de la Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București (CASMB), în baza unor simple solicitări ale firmei Urbconnet SRL către debitoare, îndrituită cu rolul de intermediar în relația Regiei Autonome de Transport București cu CASMB.