Instanța a decis și interzicerea unor drepturilor pe o perioadă de cinci ani, precum și menținerea măsurii sechestrului asiguratoriu aplicată de DNA.
În 18 iunie 2013, DNA a anunțat trimiterea în judecată a Aureliei Lora Constantinescu, prim-adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, suspendată din funcția de procuror, pentru trafic de influență în formă continuată.
Procurorii au reținut că, în perioada februarie — 17 mai 2013, Lora Constantinescu a pretins de la o persoană denunțătoare, prin intermediar, mai multe sume de bani, primind suma de peste 5.100 lei și bunuri, pentru ca în schimb să își exercite influența pe care pretindea că o avea asupra unor procurori de la altă unitate de parchet și asupra unor polițiști, astfel încât să fie ameliorată situația juridică a soțului acesteia.
Soțul denunțătoarei era cercetat în trei dosare în legătură cu furtul unor autovehicule, respectiv de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov pentru infracțiunea de dare de mită. În acest ultim dosar, acesta a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv.
În 15 mai 2013, Aurelia Constantinescu a pretins de la persoana denunțătoare, prin intermediar, o nouă sumă cuprinsă între 2.000 și 3.000 de lei și două cartușe de țigări în scopul menționat. Două zile mai târziu, inculpata a primit suma de 3.000 lei și cele două cartușe de țigări, ocazie cu care procurorii anticorupție au organizat un flagrant.
Pe 18 mai 2013, la cererea procurorilor, Curtea de Apel a dispus luarea măsurii arestării preventive a inculpatei Constantinescu pentru 29 de zile, decizie confirmată de ÎCCJ la 24 mai, prin respingerea recursului acesteia.
Ulterior, ÎCCJ a admis, în recurs, cerea inculpatei de liberare provizorie sub control judiciar, dispunând punerea în libertate a acesteia.