Pentru prima dată un artist român se clasează pe primul loc într-un astfel de top. Adrian Ghenie a reuşit să atingă această performanţă prin punerea în vânzare de către colecţionari şi galerii a 10 lucrări ce poartă semnătura sa, conform topului realizat de site-ul artnet.com.
În luna iunie, casa de licitaţii Sotheby's a vândut lucrarea lui Ghenie "The Fake Rotko" cu suma de 1,778 milioane de euro. Lucrarea a fost pusă în vânzare de un colecţionar american şi adjudecată de un investitor asiatic. În luna octombrie, Christie's şi Sotheby's au pus în vânzare şase lucrări, acoperind astfel toată perioada de creaţie a artistului român.
De data aceasta vedetele celor două seri au fost "Blue Rain", la licitaţia de la Christie's, adjudecată pentru suma de 650.000 de euro, iar la Sotheby's "Duchamp's Funeral" a reconfirmat valoarea artistului român, adjudecându-se pentru suma de 1.285.300 de euro.
De asemenea, potrivit sursei citate, instalaţia denumită "Communism Never Happened", de Şerban Savu şi Ciprian Mureşan, colegi de şcoală şi de generaţie cu Adrian Ghenie, va fi prezentată la târgul de artă contemporană Art Basel Miami, de una dintre cele mai mari galerii din lume, David Nollan Gallery.
"În ultimii ani, marile galerii internaţionale au un ochi aţintit asupra artiştilor români. Faptul că Mureşan, Savu şi Ghenie se află în top 10 al unor clasamente atât de importante nu este o întâmplare. MoMA - NY, MoCA - LA, Pompidou - Paris, Tate - Londra sunt doar câteva din muzeele ce îi expun de ani buni. Din Asia şi până în America, marii colecţionari deţin lucrări ale celor trei artişti şi nu numai. Alte nume aflate în colecţiile lor sunt: Geta Brătescu, Ion Grigorescu, Răzvan Boar, Teodora Axente, Victor Man, Mircea Suciu etc. Succesul artiştilor români tranzacţionaţi internaţional va schimba dinamica pieţei interne a artei contemporane", a declarat Roxana Vâlcu, Owner Art Advisers, firmă de consultanţă în artă.
Cei trei artişti sunt reprezentaţi de Galeriile Plan B (Cluj şi Berlin) şi Nicodim Gallery (Los Angeles şi Bucureşti).
Născut în 1977, în Baia Mare, Adrian Ghenie a absolvit Universitatea de Arte şi Design din Cluj şi s-a tot împărţit între acest oraş şi Berlin până în 2013, când a ales în cele din urmă capitala germană.
Artistul român Adrian Ghenie a avut un parcurs ascendent constant pe piaţa internaţională de artă în ultimii ani, fiind reprezentant al noului val al artei vizuale româneşti. Tabloul său "Regele" a fost vândut la o licitaţie din iunie 2013, de la Londra, cu 212.238 de euro. Totodată tabloul "Dr. Mengele 2" a fost vândut pentru 140.747 de euro la Licitaţia de artă contemporană organizată în februarie, la Londra, de Sotheby's, după cum informa la momentul respectiv casa de licitaţii Artmark.
Adrian Ghenie a absolvit Universitatea de Arte din Cluj, unde l-a avut profesor pe reputatul pedagog Ioan Sbârciu, şi a fondat în 2005, împreună cu Mihai Pop, galeria Plan B, extinsă ulterior şi în Berlin. Plan B a organizat pavilionul românesc la Bienala de la Veneţia din 2007, iar în 2008 a deschis un spaţiu expoziţional permanent la Berlin, o premieră pentru o galerie românească în străinătate.
Conform news.artnet.com, Adrian Ghenie este deja cunoscut la nivel internaţional, lucrările sale aflându-se în colecţiile unor importante galerii şi muzee din lume, între care şi Centrul "Georges Pompidou". Printre fanii artistului s-ar număra, conform sursei citate, şi magnatul francez François Pinault, CEO-ul grupului de lux Kering, care are mai multe subsidiare, între care Alexander McQueen, Balenciaga şi Gucci.
În luna iunie, The Independent, una dintre cele mai prestigioase publicaţii britanice, l-a elogiat pe artistul român Adrian Ghenie, considerat un reprezentant al noului val al artei vizuale româneşti.
Potrivit The Independent, picturile lui Adrian Ghenie sunt expresive în modul de realizare. Acesta alege să nu utilizeze instrumente tradiţionale, optând în realizarea lucrărilor sale pentru un cuţit de paletă şi pentru stencil. Nu se vede pe nicăieri în studioul său vreo pensulă.
"Nu poţi picta asta (lucrările lui, n.r.) cu o pensulă. Este doar rezultatul unui accident. Totul este un accident. Foarte puţine lucruri sunt de fapt pictate", spunea pentru The Independent Adrian Ghenie.