Igor Lungu jr., fiul unui cunoscutut actor din Oradea este dependent de etnobotanice, dar şi traficant notoriu. În decurs de doi ani a vândut droguri de peste 50.000 de lei, după cum spun procurorii DIICOT Oradea, care l-au trimis în judecată, împreună cu alţi trei tineri, sub acuza de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.
În timpul anchetei, Igor a fost cercetat în libertate, dar pentru că procurorii l-au lăsat fără marfă, tânărul a intrat în sevraj şi s-a răzbunat pe propria mamă, distrugându-i locuinţa. Disperată, femeia a cerut să fie arestat.
Tatăl său spune că principala vină pentru faptele fiului său o poartă anturajul în care a intrat.
"El a terminat şcoala de bucătari, putea să câştige bani, dar lui i-au trebuit prieteni care îi dădeau droguri. Ţigări stropite cu otravă de şobolani, cu benzină, mai ştiu eu ce... Oricât am încercat să vorbim cu el, n-am avut cu cine. I-au murit prieteni din cauza acelor droguri şi l-am întrebat «Vrei să ajungi ca ei?». Îmi spunea că nu, iar după 5 minute uita toată discuţia. Ca să facă rost de bani de etnobotanice, a început să calce strâmb", a spus actorul Igor Lungu, scrie ebihoreanul.ro.