La numai două ore după ce a fost postat pe Facebook, filmuleţul cu Ponta-pisicuţ, promis de Traian Băsescu, a fost accesat de 640.000 de oameni şi a strâns un share total de 9600.
Imaginile făcute publice de şeful statului surprind un Victor Ponta umil, împăciuitor, pe alocuri stânjenit în faţa preşedintelui Traian Băsescu.
"Apropo de jignirile pe care mi le-a adresat în campanie, îmi menţin punctul de vedere că, atunci când e faţă în faţă cu mine e ca un pisicuţ. Cum ajunge în faţa unui microfon sau la o televiziune, devine erou. În acest sens, după conferinţă, pe Facebook-ul meu veţi găsi un filmuleţ. Să vedem cum e pisicuţul...", a declarat Traian Băsescu, vineri, în ultima declaraţie de presă de la Palatul Cotroceni dinaintea alegerilor prezidenţiale.