Cadrul militar a fost arestat pentru 30 de zile, informează Realitatea TV.
"Militarul, încadrat la UM 01348 Bucureşti, era detaşat la UM 01295 Bucureşti şi a fost declarat apt pentru serviciul militar la toate testările psihologice susţinute în calitate de militar profesionist, ultima testare fiind efectuată în luna noiembrie 2018", precizează MApN într-un comunicat transmis, sâmbătă.
Unitatea militară în care este încadrat va dispune măsurile legale prevăzute de Legea nr 384/2006 privind statutul soldaţilor şi gradaţilor profesionişti, respectiv suspendarea din funcţie, situaţie în care cel în cauză nu beneficiază de niciun drept de la Ministerul Apărării Naţionale.
Conform legii menţionate, în situaţia în care, în urma trimiterii în judecată, va fi condamnat prin hotărâre judecătorească definitivă, militarul va fi trecut în rezervă începând cu data suspendării din funcţie.
Poliţia Capitalei a fost sesizată, vineri, în jurul orei 16:30, prin apel 112, despre acest caz.
"În baza semnalmentelor furnizate, poliţiştii au depistat şi identificat un bărbat de 38 de ani, pe care l-au condus la sediul subunităţii. Cercetările au fost preluate de Biroul Agresiuni Sexuale din cadrul Serviciului Omoruri din Poliţia Capitalei. Având în vedere că bărbatul depistat este cadru militar, cercetările vor fi continuate împreună cu Parchetul Militar", informează un comunicat al Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti (DGPMB) transmis AGERPRES.