Rezultatele vor fi afişate în 26 iunie, până la ora 16.00, urmând ca în aceeaşi zi, între orele 16.00 - 20.00, să fie depuse contestaţiile, conform calendarului de desfăşurare a evaluării naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a în anul şcolar 2014-2015, publicat de Ministerul Educaţiei.
În perioada 27 - 29 iunie vor fi rezolvate contestaţiile depuse de candidaţi, iar în 30 iunie, vor fi afişate rezultatele finale după contestaţii.
Calendar Evaluare Naţională 2015
22 iunie 2015 - Limba şi literatura română - probă scrisă
23 iunie 2015 - Limba şi literatura maternă - probă scrisă
24 iunie 2015 - Matematica - probă scrisă
26 iunie 2015 - Afişarea rezultatelor (până la ora 16)
26 iunie 2015 - Depunerea contestaţiilor (orele 16 - 20)
27 -29 iunie 2015 - Rezolvarea contestaţiilor
30 iunie 2015 - Afişarea rezultatelor finale după contestaţii
La sfârşitul lunii februarie, elevii de clasa a VIII-a au susţinut simularea evaluării naţionale, la limba şi literatura română, matematică şi limba şi literatura maternă. Au fost prezenţi 180.442 de elevi de clasa a VIII-a, cu 1,46 la sută mai mulţi decât în 2014. Dintre aceştia, 91.445 de elevi, respectiv 50,68 la sută, au obţinut medii de promovare, fiind cu 1,85 la sută mai mulţi faţă de 2014, potrivit mediafax.ro.
Anul trecut, doar 48,8 la sută dintre elevii care au susţinut simularea evaluării naţionale au avut medii peste 5. Totodată, anul trecut, 70,8% la sută dintre participanţii la evaluarea naţională au obţinut medii peste 5, faţă de 75,91% în 2013. Dintre cei 165.188 de candidaţi înscrişi, la evaluarea naţională au participat 159.953 (96,8%), iar dintre aceştia, 113.250 (70,8%) au obţinut medii peste 5.