Decizia a fost luată în comun de preşedintele Confederaţiei Elveţiene, Ignazio Cassis, şi de şeful Departamentului Federal pentru Afaceri Externe (DFAE) şi se bazează pe o ”analiză aprofundată a situaţiei de securitate” din Kiev, se arată în comunicat, relatează CNN.
Cinci angajaţi ai Departamentului Federal pentru Afaceri Externe se vor întoarce la Kiev în ”următoarele zile”, se mai precizează în comunicat.
Ambasada a fost închisă de pe 28 februarie, la patru zile după ce Rusia a invadat Ucraina.
”În prima fază, ambasadorul Claude Wild se va întoarce cu o echipă de patru angajaţi transferabili”, se menţionează în comunicat.
”Ambasada Elveţiei va continua să angajeze personalul ucrainean local”, susţine comunicatul citat.
În comunicat se mai subliniază că, dacă situaţia se deteriorează şi apare o urgenţă, echipa trebuie să poată părăsi ţara în scurt timp.