Cei doi bărbați, cu vârste de 24 și 35 de ani, proveneau din zona Harkov și au reușit să treacă frontiera, însă s-au confruntat cu dificultăți majore în drumul lor. Fără provizii, umedi și înghețați, aceștia au solicitat ajutor de urgență. Datorită colaborării eficiente cu colegii de la STS Maramureș, localizarea lor a fost rapid realizată, iar coordonatele confirmate. Aceștia au fost sfătuiți să rămână pe traseul pe care se aflau.
Echipa de prim răspuns a Salvamont Maramureș a fost mobilizată imediat, pregătindu-se să colaboreze cu Poliția de Frontieră Poienile de sub Munte, parte a ITPF Sighetu Marmației. De asemenea, ISU Maramureș, prin Dispeceratul Medical, a fost pregătit să intervină cu echipe medicale, în cazul în care salvatorii ar fi fost nevoiți să ofere îngrijiri medicale.
După o căutare intensă și dificile manevre de deplasare, salvatorii au reușit să-i găsească pe cei doi ucraineni pe traseul indicat. Deși erau echipați corespunzător pentru iarnă, aceștia erau extenuați și fără provizii. Evaluarea medicală efectuată de salvatorii montani a arătat că nu prezentau probleme medicale grave. Cu toate acestea, pentru a le oferi confort, le-au fost oferite sandvișuri, ceai cald și batoane proteice. Ulterior, au fost coborâți din munte și predati autorităților competente.
Acțiunea de căutare-salvare s-a încheiat în jurul orei 02:00 dimineața, în condiții extrem de dificile, cu zăpadă mare și teren dificil care a îngreunat deplasarea. Salvatorii au reușit să utilizeze autospecialele din dotare pentru a ajunge cât mai aproape de cei aflați în dificultate.