Un impact fatal pe drumul E58
Accidentul s-a produs puțin după miezul nopții, când mașina pe care Beatrice o conducea regulamentar a fost izbită frontal de un autoturism condus de un tânăr de 22 de ani din Suceava. Potrivit primelor informații, șoferul vinovat a pierdut controlul volanului într-o curbă, din cauza vitezei neadaptate la condițiile de drum, intrând în derapaj și lovind vehiculul tinerei polițiste.
Echipajele medicale sosite de urgență la locul accidentului au încercat timp de o oră să o salveze, însă, din păcate, toate eforturile au fost în zadar. Beatrice a fost declarată decedată la fața locului.
Vestea morții tinerei a provocat o undă de șoc în rândul colegilor și cunoscuților săi. Pe rețelele de socializare au început să apară mesaje de condoleanțe și omagii emoționante.
„N-am cuvinte... Fosta mea colegă de bancă, una dintre cele mai bune și respectuoase persoane pe care le-am cunoscut vreodată. Dumnezeu să te ierte, Beatrice! Persoane inconștiente care circulă pe drumurile publice...” a scris un prieten apropiat.
Deși Beatrice nu se afla în timpul serviciului, tragedia scoate în evidență riscurile la care sunt expuși toți participanții la trafic, din cauza unor șoferi care ignoră regulile de circulație.
Beatrice a murit la doar 23 de ani / Sursa foto - Facebook
O pierdere irecuperabilă
Beatrice Andreea Bracău era o tânără dedicată carierei sale și foarte apreciată de colegii și superiorii săi. Lucrând la postul de poliție din Flămânzi, aceasta reușise să lase o amprentă pozitivă în comunitatea locală.
Cu durere în suflet, colegii și prietenii își iau rămas bun de la Beatrice, rememorând amintiri pline de admirație și respect.
„Drum lin, draga noastră! Ești în inimile noastre și nu te vom uita niciodată. Dumnezeu să te odihnească în pace!”