Potrivit șefului Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani, colonelul Radu Anton, la sosirea echipajelor de pompieri, cele două fetițe erau deja decedate în casa bunicului lor.
Se pare că surorile se aflau în casă, iar mama și, respectiv, bunicul erau într-o anexă a locuinței. Aceștia au observat incendiul mult prea târziu, dar presa locală scrie că aceştia nu au încercat să intre în locuinţă, din cauza flăcărilor.
Pompierii încearcă să afle cauza incendiului, iar polițiștii îi audiază deja pe mamă și bunic pentru a stabili ce s-a întâmplat.