Cristinel Toader a fost reținut în data de 4 august și ulterior arestat preventiv, el fiind acuzat de șantaj (4 fapte), folosirea de informații ce nu sunt destinate publicității în scopul obținerii de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite (3 fapte) și efectuarea de operațiuni financiare ca acte de comerț, incompatibile cu funcția deținută, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite (12 acte materiale).
DNA: "Apa Nova Bucureşti avea un serviciu de spionaj care făcea filaje şi interceptări"
Conform DNA, în perioada 2013 — 2014, Cristinel Toader, în calitate de director general al Poliției Locale Ploiești, a viciat concursurile organizate pentru ocuparea unor posturi vacante în cadrul acestei instituții, în sensul că i-a constrâns pe membrii comisiilor de examinare să-i pună la dispoziție subiectele pe care le-a furnizat ulterior mai multor candidați, în schimbul unor sume de bani cuprinse între 200 și 1.000 euro.
Procurorii arată că Toader i-a constrâns pe subordonații săi să îi furnizeze subiectele, amenințându-i cu pierderea locului de muncă.
De asemenea, procurorii spun că, în perioada 2012 — 2014, Toader a desfășurat activități incompatibile cu funcția publică de director general al Poliției Locale Ploiești, constând în aceea că, în mod repetat, a coordonat prin persoane interpuse întreaga activitate a unor societăți comerciale, respectiv SC Esrom Advertising SRL Ploiești (în care a deținut anterior calitatea de asociat/administrator) și SC Zedeka Advertising SRL Ploiești (la care mama sa a avut calitatea de asociat), desfășurând în numele acestora activități producătoare de venituri pentru sine sau pentru altul, constând în închirierea de panouri publicitare.
Cristinel Toader fost scos, marți, din arest și dus la sediul DNA Ploiești unde, potrivit unor surse judiciare, a fost audiat în calitate de martor în dosarul Apa Nova, care vizează infracțiunile de cumpărare de influență și trafic de influență.
Conform surselor citate, firme de publicitate controlate de Toader ar fi beneficiat de o serie de contracte cu această companie care furnizează servicii de apă-canal.
Cristinel Toader a fost director al Oficiului Județean pentru Protecția Consumatorilor Prahova, dar și al Gărzii de Mediu Prahova, iar în august 2012 a fost numit director la Poliția Locală Ploiești prin transfer de la OPC Prahova.
Din ianuarie 2015 a ocupat funcția de director adjunct al Poliției Locale Ploiești până la data de 21 mai, când s-a autosuspendat din funcție pentru o perioadă de un an și jumătate.