Asociaţi cu practicile oculte, cu francmasoneria sau cu diferitele „coduri ale lui da Vinci”, templierii au intrat de mult timp în domeniul legendei. Totuşi, cine au fost membrii primului ordin militar religios al Bisericii Catolice şi care sunt faptele istorice care stau la temelia mitului templierilor?
Deşi în Occidentul medieval au existat numeroase ordine militare religioase, niciunul nu a exercitat un asemenea impact major asupra imaginaţiei populare precum templierii. De-a lungul timpului, faptele reale s-au amestecat cu numeroase legende, templierii ajungând să fie asociaţi cu Cavalerii Mesei Rotunde, căutătorii Sfântului Graal sau cu francmasoneria.
Această imagine romanţată a călugărilor războinici, datorată numeroaselor romane sau filme hollywoodiene inspirate din istoria templierilor, a fost facilitată şi de distrugea arhivei Ordinului, în 1571, atunci când otomanii au ocupat Ciprul. Cu toate acestea, pe baza dovezile existente, scrise sau arheologice, istoricii au reuşit să reconstituie o bună parte din povestea reală a templierilor, care este aproape la la fel de fascinantă ca mitul popular.
Cum s-a născut Ordinul
După prima Cruciadă, din nevoia de a le oferi protecţie pelerinilor creştini din Ţara Sfântă, mai mulţi nobili, în special descendenţi ai unor vechi familii flamande şi burgunde, au înfiinţat un ordin militar religios, denumit iniţial „Pauperes commilitones Christi Templique Solomonici” („Soldaţii sărmani ai lui Cristos şi ai Templului lui Solomon – latină), denumire prescurtată apoi în „templieri”. Conform cronicarului medieval Guillaume din Tyr, în anul 1119, nouă cavaleri s-au prezentat în faţa patriarhului Ierusalimului, unde au depus jurămintele de sărăcie, obedienţă şi castitate.
Când templierii au ajuns în Ţara Sfântă, cavalerii ospitalieri îngrijeau deja pelerinii bolnavi într-o mănăstire spital din Ierusalim, ordinul fiind recunoscut de Biserica Catolică încă din 1113. Însă, la această dată, ei nu erau organizaţi ca un ordin militar-religios, această inovaţie fiind introdusă de templieri.
Contrar unei opinii larg răspândite, templierii nu erau călugări în sensul strict al termenului. Deşi depuneau jurămintele monahale de castitate, sărăcie şi obedienţă, ei nu trăiau izolaţi de lume, într-o mănăstire, ci erau prezenţi în prima linie, pe câmpul de luptă, unde purtau robe albe şi o manta albă pe care era cusută o cruce roşie, simbol al martiriului.
Continuarea pe historia.ro