Insomnia poate fi de două feluri, de seară sau matinală, adică personei îi este greu să adoarmă sau se trezeşte „cu noaptea-n cap” şi nu mai reuşeşte să adoarmă la loc.
”De obicei, insomnia de seară are legătură cu anxietatea. Persoana „cugetă” şi se simte sub presiune. Insomnia matinală are mai curând conotaţie depresivă”, spune Petros Liolios, specialist psihopedagogie perceptivă, potrivit descopera.ro.
Psihopedagogia perceptivă ne învaţă cum să ne ne „destindem” fizic şi mental, dar şi cum să răspundem mai bine la stres, să facem faţă marilor schimbări din viaţa noastră sau chiar să comunicăm mai uşor.
“Nocivitatea insomniei este în mare parte legată de modul în care individul îşi ocupă timpul în care nu doarme. Persoanele care nu dorm decât patru ore vor fi mai puţin obosite dimineaţa doar dacă şi-au petrecut timpul de veghe relaxându-se, spre deosebire de cele care au fost îngrijorate, neliniştite, torturate chiar.
În general, o persoană trebuie să-şi folosească orele albe în mod distractiv şi util, putem încerca de la lectura binefăcătoare a unei cărţi, până la exerciţiile de trezire perceptivă învăţate de-a lungul şedinţelor. Un pacient deja antrenat va putea profita de acest timp din noapte pentru a experimenta noi percepţii , noi momente de interiorizare’’, afirmă Petros Liolios.