Actorul Dorel Vișan a vorbit, marți seară, într-o intervenție telefonică la Realitatea PLUS despre epidemia de coronavirus din România. Acesta crede că a luat lumea pe nepregătite, dar și că pare un blestem pentru omenire.
Mai mult, actorul este de părere că medicii nu trebuiau să se îmbolnăvească de COVID-19 și că ”lumea avea nevoie de niște palme, să se trezească”.
”Nu se vede prea bine. Îți dă impresia ca e un blestem al Pamântului. Partea proastă e că ne demonstrează că lumea e nepregătită, într-o lume care s-a preocupat prea mult de drepturile omului, dar nu și de obligații.
Noi trăim într-o lume a trăncănelii. Atunci când se trăncănește mult, nu mai rămâne loc pentru fapte și acum ne vom încurca și pentu faptul că noi am criticat pe alții că nu sunt pregătiți pentru acest dezastru.
Se intamplă niste lucruri…De exemplu, n-aveau voie ca medicii să fie lăsați fără o aparatură specială, medicii nu trebuiau să se îmbolnăvească, noi am început invers, cu medicii.
Lumea avea nevoie de niște palme, să se trezească”, a declarat actorul, în cadrul emisiunii ”Jocuri de Putere” la Realitatea PLUS.