Atentă mereu la detalii, Codruţa Semănaru a trăit prin fotografie, reuşind de-a lungul carierei sale de fotoreporter la Dreptatea, România Liberă, Adevărul, Mediafax şi Agerpres să surprindă pe peliculă evenimente unice de la începutul anilor ‘90, care vor rămâne pentru generaţiile viitoare mărturii ale istoriei recente a României.
Aflată zilnic în zone fierbinţi, precum Mineriada din 1990, unde a fost bătută crunt de mineri, martor al unor evenimente politice majore, Codruţa Semănaru a făcut din fotografie o artă. Dovadă stau zecile de mii de fotografii preluate şi acum de mass-media din toată ţara.
În ultimii ani, după moartea prematură a soţului său, Răzvan, şi el un fost mare fotoreporter, Coduţa Semănaru a preferat să se retragă pe plaiurile natale ale mamei sale, în comuna Vârfuri, din judeţul Dâmboviţa, pentru a-şi creşte fiica, pe Ana.
De acolo, din casa mamei sale, Codruţa îşi amintea cu plăcere de anii petrecuţi la cotidianul “Adevărul”, despre care spunea că “au fost cei mai grozavi din viaţa mea”.
Cu toate că ultimii ani au fost foarte grei din cauza bolii care o măcina, Codruţa Semănaru își amintea mereu cu drag de deplasările prin țară, “de budigăii lui Glă de la Băile Felix, de laptopul cu trei sferturi de ecran întunecat, de pe care trebuia să facă selecție foto și să trimită fotografiile în redacție sau de căratul trusei foto de dooj’ de kile” pe cărările din Apuseni, alături de Loreta Budin și de Monica Cercelescu”. Rememora cu haz momentul în care, ajunsă într-un sătuc din Apuseni, a dat de o bătrânică care “credea că Ion Iliescu a fost împușcat”.
Îşi amintea cu drag de “ușa veșnic trântită, de la biroul lui Adi – omul care trebuia să facă dreptate („Mamă, ce m-am certat cu el!”)”, de petardele din laboratorul foto, de gazul înghițit la mineriade, de inundații și de sendvișurile halite lacom când pândea la Parchet …”.
Deşi mistuită de boalã, Codruţa Semănaru zâmbea mereu şi spera că Dumnezeu va face o minune și, pe 27 octombrie, va apuca să împlineasca 60 de ani.
