„Din păcate, Răzvan, prietenul si fratele nostru, nu mai este printre noi. Din fericire, e într-un loc mai bun, unde se poate odihni după anii de călătorii si miile de concerte. Dumnezeu să te odihnească Răzvan, să mângâie și să întărească familia!”, este mesajul postat de Proconsul pe Facebook.
În urmă cu o zi, Florența Marin, o apropiată a artistului, anunța pe Facebook starea precară de sănătate a artistului și le cerea prietenilor să se roage pentru însănătoșirea acestuia.
„Vreau să ne adunăm cu gândurile și rugăciunile noastre în jurul unui om special, un artist talentat și un suflet frumos. Artistul nostru drag, Răzvan Gorcinski, se află într-o luptă acerbă pentru viața lui. În urmă unei septicemii neașteptate, care a pus stăpânire pe corpul său plin de viață, starea lui de sănătate este critică. Răzvan nu este doar un nume în lumea muzicii, ci și un prieten drag și un coleg de neuitat. A lăsat amprenta să muzicală în trupe de legendă care au creat povești precum PACT by Leo Iorga & Adrian Ordean, a împărtășit pasiunea să pentru ritmuri alături de Proconsul și mai recent, Kempes, dar și la Morandi și Antract, iar acum se află la răscrucea unei bătălii vitale”, scria, joi, pe Facebook, Florența Marin, o apropiată a artistului.
Răzvan Gorcinski a avut o carieră impresionantă și a fost un artist apreciat în rândul colegilor și al publicului său. A urcat pe scenă alături de numeroși artiști și trupe, inclusiv PACT by Leo Iorga & Adrian Ordean, Kempes, Morandi și Antract. Contribuția lui la industria muzicală românească va rămâne în amintirea fanilor și a celor care au avut privilegiul de a-l cunoaște personal.
Doliu uriaș în muzica românească. A murit Aurel Mitran, fost manager al trupelor Compact și Holograf