Acesta a declarat, vineri, că Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina a primit, în ultimele două săptămâni, doze de Remdesivir şi Tocilizmab, care ajung doar pentru tratarea bolnavilor într-o singură zi.
„E un strigăt, sper să-l audă şi cei din Guvernu: nu sunt medicamente. Vorbim la un an de la apariţia pandemiei şi noi încă nu suntem pregătiţi să aducem medicamente. Nu vorbim de medicamente pe care Spitalul Judeţean ar putea să le găsească pe piaţa liberă, pentru că am găsi soluţii în Consiliul Judeţean, cum am apelat anul trecut la Fondul de rezervă, şi am aloca banii necesari. Vorbim de cele două medicamente care şi-au dovedit eficienţa în tratarea COVID-19, Remdesivir şi Tocilizumab, care nu sunt la liber, sunt distribuite de către Ministerul Sănătăţii şi nu există. În ultimele două săptămâni, am primit 60 de doze din Remdesivir şi 70 de Tocilizumab, în condiţiile în care acestea sunt cantităţile zilnice necesare la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina. (...)N-avem cu ce să-i tratăm!”, a declarat Marius Oprescu, potrivit Realitatea de Olt.
Preşedintele CJ Olt mai spune că i-ar fi comunicat inclusiv premierului Florin Cîţu situația, iar acesta i-ar fi spus că nu știa.
Într-o adresă din 19 martie, Ministerul Sănătății a anunțat toate DSP-urile că sunt probleme de alimentare cu mediamentele esențiale în tratamentul COVID-19, generate de producător și că MS nu are pe stoc Tocilizumab și că orice solicitare venită de la spitale NU VA FI LUATĂ ÎN CALCUL.
CITEȘTE DOCUMENTUL AICI.